Formularul A1 după Hakamp: regula de 25% nu mai lasă loc de interpretări flexibile

mai 6, 2026

de

Formularul A1 după Hakamp: regula de 25% nu mai lasă loc de interpretări flexibile

Pentru companiile românești care trimit angajați să lucreze recurent în mai multe state membre UE, Formularul A1 rămâne un document esențial. El confirmă legislația de securitate socială aplicabilă lucrătorului și, în practică, poate face diferența între plata contribuțiilor în România sau în statul în care salariatul prestează temporar activitate.

O hotărâre recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pronunțată în cauza Hakamp, C-203/24, clarifică însă o chestiune importantă pentru dosarele A1 întemeiate pe art. 13 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004: pragul de 25% pentru activitatea substanțială desfășurată în statul de reședință este un criteriu strict.

Despre ce era cazul Hakamp?

Cazul privea un lucrător rezident în Olanda, angajat de o societate din Liechtenstein, care lucra ca skipper pe o navă utilizată în Belgia, Germania și Olanda. Activitatea desfășurată în Olanda reprezenta aproximativ 22% din timpul total de lucru.

Autoritatea olandeză a considerat totuși că legislația olandeză de securitate socială era aplicabilă, invocând și alte elemente: reședința lucrătorului, înregistrarea navei și legătura operațională cu Olanda.

CJUE a respins această abordare. Curtea a reținut că, pentru a stabili dacă lucrătorul desfășoară o parte substanțială a activității în statul de reședință, trebuie analizate criteriile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 987/2009: timpul de lucru și/sau remunerația. Alte elemente nu pot compensa neatingerea pragului de 25%.

Ce înseamnă pentru firmele din România?

Impactul este direct pentru companiile românești cu salariați mobili: tehnicieni, montatori, consultanți, sau specialiști care lucrează alternativ în România și în alte state UE.

După Hakamp, întrebarea esențială devine simplă: poate compania demonstra că salariatul prestează cel puțin 25% din timpul de lucru efectiv în România sau primește cel puțin 25% din remunerație pentru activitatea din România?

Nu este suficient că salariatul locuiește în România. Nu este suficient că angajatorul este o societate românească. Nu este suficient că deciziile de management se iau în România. Aceste elemente pot fi relevante în alte analize, dar nu înlocuiesc pragul cantitativ de 25%.

Munca de birou din România poate conta?

Da, cu o condiție importantă: să fie muncă reală, efectiv prestată și documentată. De exemplu, în cazul unei companii care face montaj și mentenanță turbine eoliene în mai multe state UE, pot conta activități precum raportarea tehnică, analiza datelor, planificarea intervențiilor, pregătirea documentației, coordonarea operațională sau instructajele tehnice realizate fizic din România.

Totuși, aceste ore trebuie susținute prin dovezi: pontaje detaliate, rapoarte transmise clienților, loguri de sistem, e-mailuri, taskuri, calendar de meetinguri sau alte livrabile cu marcaj temporal. Simpla mențiune generică „muncă de birou” sau „apoarte” poate fi insuficientă la un control.

Recomandare practică

Dosarele A1 nu ar trebui construite la limita exactă de 25,00%. Hotărârea Hakamp arată că pragul este aplicat strict. O activitate de 22%, 23% sau 24% în statul de reședință nu poate fi „completată” prin argumente de context.

Prin urmare, o abordare prudentă este planificarea unei marje de siguranță, de exemplu 27–30% activitate în România, calculată pe fiecare salariat și susținută prin documente verificabile.

Concluzie: Hakamp aduce claritate, dar și rigoare. Pentru companiile românești, cheia nu este doar să solicite Formularul A1, ci să poată demonstra, cu documente concrete, că regula de 25% este îndeplinită efectiv.

Surse utile